21/12/2024

Joaca poate fi utilă și stimulantă din punct de vedere intelectual și nu doar recreativă. Cel mai bun lucru este că poți alege pentru copilul tău jocuri prin care să se distreze și totodată să învețe lucruri folositoare pentru dezvoltarea sa. Așa-numitele „jocuri de inteligență” sunt, mai practic spus, modalități prin care sunt stimulate deopotrivă gândirea, creativitatea și logica, exemplu jocul de LEGO. Pentru un copil aflat în plin proces de dezvoltare din punct de vedere al abilităților și competențelor cognitive, jocurile de inteligență sunt un element care influențează în mod pozitiv această etapă de formare.

În funcție de preferințele micuțului tău și de abilitățile pe care are potențialul de a le desăvârși, încearcă să îl familiarizezi cu astfel de jocuri de inteligență care ar putea să îl fascineze complet! Aceste activități îi vor capta atenția și se va concentra pe sarcina pe care jocul o implică, astfel că va deprinde într-un mod distractiv capacitatea de a fi atent asupra lucrurile importante, abilitate extrem de utilă în dezvoltarea sa individuală.

Este foarte important ca, odată ce copilașul tău începe să crească, să încerci și tu să introduci în rutina lui cât mai multe activități care să îi stimuleze și antreneze toate simțurile, pentru a-i susține cât mai mult formarea. La o varsta fragedă, micuții au tendința de a-și pierde foarte ușor răbdarea cu jucăriile tradiționale (mașini, păpuși etc), însă este dovedit că jocurile de inteligență îi captivează imediat pe micuți și că aceștia vor învăța să fie atenți și vor utiliza această abilitate și în alte situații din viață.

Totodată, un alt aspect extrem de benefic, atunci când vine vorba de jocuri de inteligență, este faptul că poți interveni și tu în jocul lui și, astfel, veți petrece timp de calitate împreună. Nu doar că prezența părintelui îi conferă un sentiment de siguranță și protecție copilului, însă în timp ce se practică astfel de jocuri de inteligență, micuții pot fi educați și învățați cum să gândească în anumite situații, cum să fie practici și să își folosească logica. Copiii văd în părinți modelul ideal și, tocmai din acest motiv, trebuie să reprezinți un etalon drept de urmat pentru micuții tăi.

Piața jucăriilor dispune de numeroase variante de jocuri de inteligență. Dintre acestea, clasicul cub Rubik este o variantă accesibilă și distractivă prin care copilașii pot învăța prin distracție. După cum deja știm, sistemul acestui cub este unul ingenios constituit, cubul având șase fețe acoperite cu 9 etichete colorate într-una din șase culori (în mod tradițional alb, galben, portocaliu, roșu, albastru și verde). Un mecanism de pivoți permite rotirea independentă a fiecărei fețe astfel încât culorile se vor amesteca, scopul fiind ca, pentru rezolvarea jucăriei, fiecare față să fie adusă la o singură culoare.

Din categoria jocuri de inteligență și strategie,  un exemplu excelent de joc pe care îl poți juca împreună cu copilul tău este șahul. Acest joc își are originile încă din Antichitate, iar regulile și mecanismul de gândire nu mai necesită nicio descriere. Șahul este un sport al minții, fiind un stimulent extraordinar al abilităților și capacității copiilor. De asemenea, jucătorilor le sunt antrenate gândirea logică, concentrarea, imaginația și gândirea strategică. Mai mult, șahul reprezintă un foarte bun mod prin care jucătorii își dezvoltă spiritul independent, prin faptul că sunt nevoiți ca în timpul jocului să ia singuri decizii, folosindu-și propria judecată.

O altă alternativă, mai mult pentru antrenarea gândirii, este jocul de șah. Copilul va învăța să gândească logic, să dezvolte strategii și să-și îmbunătățească memoria. Iar, pentru a-i antrena spiritul competitiv și memoria, recomandat este clasicul joc Țomapan (țări, orașe, munți, ape, plante, animale, nume proprii). Este incorporarea unei lecții gratuite și distractive de geografie.

Indiferent de vârsta copilului dumneavoastră, jocurile de inteligență sunt adevărate vitamine pentru perspicacitatea lui. Dacă vă acordați timp și sunteți implicat în aceste jocuri împreună cu copilul dumneavoastră, acesta va crește armonios, dezvoltându-și atât competențele cognitive, cât și inteligența emoțională. Jocurile de inteligență sunt o alternativă la educația propriu-zisă, dar nu o poate înlocui, bineînțeles.

Recomandarea noastră: să găsiți un echilibru între cele două pentru ca cei mici să deprindă, într-un mod distractiv și antrenant, toate lucrurile frumoase și interesante din jurul său!

Mai ai nevoie de alte motive? Alege să te joci inteligent!

3 thoughts on “Joacă-te inteligent!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *