Teorie diverse materii

Limba Romana – Morfologie – Verbul

GRAMATICA LIMBII ROMANE – VERBUL – 

VERBUL este partea de vorbire flexibila care arata:

actiunea

starea

existenta

Felurile verbului:

  1. predicative – cele care formeaza singure PREDICATUL VERBAL
  2. copulative – cele care nu au capacitatea de a forma singure PREDICATUL VERBAL, neavand inteles de sine statator. Ele formeaza PREDICATUL NOMINAL impreuna cu NUMELE PREDICATIV.
  3. auxiliare – ajuta la formarea unor moduri si timpuri verbale, dar si a diatezei verbale pasive.

Lista verbelor copulative

lista verbelor copulative

– A DEVENI – are intotdeauna valoare copulativa

– A FI – este copulativ cand se inlocuieste cu “ a deveni” – este predicativ atunci cand are inteles de “exista”, “se afla”, “se gaseste”, “se intampla”.

Urmatoarele devin copulative cand au inteles de a deveni:

– A AJUNGE

– A IESI

– A SE FACE

– A RAMANE

– A PAREA

– A INSEMNA

– A SE NASTE

– A SE NUMI

– A SE CHEMA

Verbele auxiliare din limba romana sunt:

  • a fi      
  • a avea
  • a vrea

In functie de capacitatea de a atribui actiunea unei persoane, verbele pot fi:

  • personale – au forma pentru toate persoanele
  • nepersonale – au forma la o singura persoana
  • impersonale – actiunea lor nu poate fi atribuita niciunei persoane (ex: trebuie, bate, ninge, ploua, se zice, se stie, se poate, etc.)

Verbul isi schimba forma in functie de

  • conjugare
  • diateza
  • mod
  • timp
  • persoana
  • numar

Conjugarea – gruparea verbelor in functie de anumite terminatii.

Avem 4 grupe de conjugare in limba romana:

  • conjugarea I – verbele care se termina in “a” : a lua, a manca, a canta, a lucra, etc
  • conjugarea a II-a – verbele care se termina in “ea”: a avea, a tacea, a parea, etc.   
  • conjugarea a III-a – verbele care se termina in “e”: a bate, a face, a desface, a scrie, a merge, etc.
  • conjugarea a IV-a – verbele care se termina in “i” sau “î”: a citi, a vorbi, a rosti, a munci, a izbuti, a urî, a hotărî, a coborî. 

Diateza – exprima raportul dintre actiune, autorul acesteia si rezultatul sau (raportul predicat – subiect – complement)

In limba romana cunoastem 3 diateze:

  • Activa – subiectul este cel care face actiunea:  ex: Ion merge la teatru.
  • Pasiva – actiunea are un alt autor decat subiectul, si anume COMPLEMENTUL DE AGENT. Se formeaza cu ajutorul vb auxiliar “a fi”.          
    ex:  Eu am fost instiintat de catre parinti sa raman acasa pana vin ei.
  • Reflexiva – actiunea se rasfrange direct asupra subiectului, acesta suporta rezultatul actiunii.

Se formeaza cu ajutorul pronumelor reflexive “se”, “s-” “si”,   “isi”, dar si a formelor neaccentuate ale pronumelor persoanele la persoana I si a II-a, atunci cand persoana verbului coincide cu persoana pronumelui.
           
Ex:

El se duce la culcare.

El s-a lovit la genunchi.

El isi face temele

Modul – este forma pe care o capata verbul, pentru a exprima timpul in care se realizeaza actiunea comunicarii.

In limba romana avem:

4 moduri personale (verbele formeaza predicat verbal):

  • indicativ
  • imperativ
  • conjunctiv
  • conditional – optativ

4 moduri nepersonale (verbele nu formeaza predicatul verbal):

  • infinitiv
  • participiu
  • gerunziu
  • supin

Indicativ – actiune sigura si reala (verbul ca atare).

ex: El merge sa se joace. 

Imperativ – arata o porunca, o strigare, ordin, sfat, iar formele verbale sunt la persoana a II-a, singular si plural.

ex: Treci la culcare! Treceti la culcare! 

Conjunctiv – o actiune posibila si realizabila. Recunoastem dupa conjunctia “sa”.

ex: El sa se culce mai repede. 

El sa mearga sa scrie tema.

Conditional-optativ – exprima o conditie sau o dorinta. Se recunoaste deoarece are in fata auxiliarul verbului “a avea” la prezent.

ex: Eu m-as duce la culcare. 

Tu ai merge cu mine.

El ar veni si maine la noi. 

Noi am pleca chiar acum. 

Voti ati veni la noi rapid.

Ei ar lua cateva sticle de lapte.

Timpul – exprima cand are loc actiunea raportat la momentul vorbirii.

Indicativul are urmatoarele timpuri:

  1. Prezent – actiunea are loc in momentul vorbirii 
  2. Trecut – actiunea are loc inaintea momentului vorbirii. Are mai multe forme: imperfect, perfect compus, perfect simplu si mai mult ca perfect
  3. Viitor – actiunea are loc ulterior momentului vorbirii. Forme: viitor simplu, anterior si popular.

EXEMPLU DE CONJUGARE VERB LA TIMPURILE MODULUI INDICATIV

PrezentImperfectPerfect Compus
Eu mergEu mergeamEu am mers
Tu mergiTu mergeaiTu ai mers
El/ea mergeEl/ea mergeaEl/ea a mers
Noi mergemNoi mergeamNoi am mers
Voi mergetiVoi mergeatiVoi ati mers
Ei/ele mergEi/ele mergeauEi/ele au mers
Perfect SimpluMai mult ca perfectViitor simplu
Eu mergeaiEu merseiEu voi merge
Tu mergeasiTu mersesiTu vei merge
El/ea mergeaEl/ea merseseEl/ea va merge
Noi mergearamNoi merseseramNoi vom merge
Voi mergearatiVoi merseseratiVoi veti merge
Ei/ele mergearaEi/ele merseseraEi/ele vor merge
Viitor anteriorViitor popular (1)Viitor popular (2)
Eu voi fi mersEu o sa mergEu am sa merg
Tu vei fi mersTu o sa mergiTu ai sa mergi
El/ea va fi mersEl/ea o sa meargaEl/ea are sa mearga
Noi vom fi mersNoi o sa mergemNoi avem sa mergem
Voi veti fi mersVoi o sa mergetiVoi aveti sa mergeti
Ei/ele vor fi mersEi/ele o sa meargaEi/ele au sa mearga

Exemplu de conjugare verb la modul conjunctiv

Conjunctiv prezentConjunctiv perfect
Eu sa mergEu sa fi mers
Tu sa mergiTu sa fi mers
El/ea sa meargaEl/ea sa fi mers
Noi sa mergemNoi sa fi mers
Voi sa mergetiVoi sa fi mers
Ei/ele sa meargaEi/ele sa fi mers

Exemplu de conjugare verb la modul conditional – optativ

PrezentPerfect
Eu as mergeEu as fi mers
Tu ai mergeTu ai fi mers
El/ea ar mergeEl/ea ar fi mers
Noi am mergeNoi am fi mers
Voi ati mergeVoi ati fi mers
Ei/ele ar mergeEi/ele ar fi mers

Exemplu de conjugare verb la modul imperativ

AfirmativNegativ
a-IIa singular: Mergi! Nu merge!
a-II-a plural: Mergeti!Nu mergeti!

Exemple de conjugare verb la moduri nepersonale

Infinitiv (forma de dictionar) – a scrie, a merge, a duce, etc.

Participiu (infinitiv+ t/s/ut) – scris, mers, dus, etc.

Gerunziu (actiune in miscare – vb infinitiv+ind/ând) – scriind, mergand, ducand, etc.

Supin (de/la/dupa+ vb participiu) – de mers, de scris, de dus, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *