Dezinteres TOTAL fata de educatia din Romania!

Elevii care fac naveta rămân fără bani pentru decontarea transportului, avertizează Federația Elevilor din România, după ce Guvernul Dăncilă a adoptat, marți, prin ordonanță de urgență noul Cod administrativ. Potrivit acestuia, vor fi alocate pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene, calculate în baza unui procent din salariu și a numărului de mandate.

Federația Elevilor din România condamnă, într-un comunicat de presă, adoptarea Codului administrativ prin ordonanță de urgență de către Guvernul Dăncilă și „privarea elevilor de dreptul lor la transport redus și decontarea navetei în favoarea satisfacerii baronilor locali și a transportatorilor”.

„Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care a eliminat transportul în trafic județean din sfera serviciilor publice, făcând să dispară obligațiile (de serviciu public) transportatorilor de a acorda reduceri elevilor și de a acorda abonamente cu tarife preferențiale pentru elevi, în vederea decontării navetei”, se arată în comunicat.

Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului a fost publicat în data de 2 aprilie pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Potrivit reprezentanților elevilor, noul Cod administrativ „vizează satisfacerea cerințelor președinților consiliilor județene și ale transportatorilor, așa cum se arată și în preambulul lui”.

„Ca urmare a demersurilor pe care Asociația Elevilor din Constanța le-a întreprins, în vederea determinării Consiliului Județean Constanța să acorde reduceri pentru elevi, președintele autorității a sesizat problema mai departe, iar Uniunea Națională a Consiliilor Județene, în frunte cu președintele organizației, Marian Oprișan, au făcut presiuni în rândul Guvernului pentru ca autoritățile județene să fie scutite de aceste costuri”, precizează FER.

Federația Elevilor: Guvernul este total dezinteresat de educația din România

Federația Elevilor amintește că, în aceeași ședință de Guvern a fost adoptat, prin ordonanță de urgență, Codul administrativ, act normativ ce prevede pensii speciale pentru aleșii locali: „În acest sens, dorim să tragem un semnal de alarma asupra lipsei totale de interes a Guvernului față de educația din România, acesta preferând să trateze baronii locali ai partidului cu mai multă atenție decât chiar pe elevii acestei țări”.

 

SURSA OFICIALA – https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/federatia-elevilor-guvernul-lasa-zeci-de-mii-de-copii-fara-transport-scolar-si-da-banii-catre-baronii-locali-si-pensiile-speciale-1151520